”În anul 2021, deşi ne-am confruntat cu un mediu volatil şi imprevizibil, Alpha Bank Romania şi-a continuat strategia de a contribui la sprijinirea economiei, menţinând în acelaşi timp o performanţă financiară robustă: Finanţările noi acordate persoanelor juridice au crescut cu 72% faţă de anul precedent, în timp ce creditele noi acordate persoanelor fizice au înregistrat un avans anual de 46%. Astfel, portofoliul de credite a depăşit 2,7 miliarde euro; Pe baza unei dinamici comerciale solide şi a unei gestionări eficiente a riscurilor, profitul înainte de impozitare a atins 25,6 milioane euro, fiind cu 20% mai mare decât rezultatul anului precedent; Capitalizarea şi lichiditatea s-au menţinut la niveluri ridicate, semnificativ peste cerinţele de reglementare”, anunţă banca.
Anul 2021 a fost unul plin de provocări din perspectiva macroeconomică, spun reprezentanţii băncii.
”Economia României a înregistrat o revenire dinamică în primele trei trimestre din 2021, dar şi o accelerare a inflaţiei mai ales în trimestrul patru. Volumul creditelor noi acordate companiilor mari a înregistrat un avans puternic dublându-se faţă de anul precedent în timp ce producţia de credite destinate IMM-urilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu”, menţionează banca.
În 2021, Alpha Bank a lansat o ofertă dedicată start-up-urilor. Totodată, banca a semnat în trimestrul al treilea o convenţie cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru accelerarea absorbţiei Fondurilor Europene alocate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2021 – 2022.


