money.ro
Actualitatemoney.ro

Alpha Bank România şi-a dublat profitul brut şi şi-a majorat cota de piaţă în primul trimestru

Publicat la 27.05.2008, 17:49:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Alpha Bank România şi-a dublat profitul brut şi şi-a majorat cota de piaţă în primul trimestru

Alpha Bank România şi-a sporit în primul trimestru din 2008 profitul brut cu 102,4% faţă de intervalul similar al anului trecut, până la 17 milioane euro, în condiţiile în care banca a continuat să acumuleze cotă de piaţă pe segmentul creditării, arată raportul publicat marţi de banca mamă.

Banca obţinuse un profit brut de 8,4 milioane euro în intervalul ianuarie-martie 2007.

Profitul operaţional al Alpha Bank România a avansat cu 62,8%, până la 35 milioane euro în primele trei luni ale acestui an, raportat la perioada echivalentă a anului 2007. Pe de altă parte, costurile operaţionale ale băncii au crescut în primul trimestru din 2008 cu 165,5% faţă de primele trei luni ale anului precedent, până la 38,5 milioane euro.

Banca şi-a sporit cu 91% volumul de credite în intervalul martie 2007-martie 2008, până la 3 miliarde euro. Valoarea portofoliului de credite de la Alpha Bank România a avansat cu 10,3% în intervalul ianuarie-martie 2008, în condiţiile în care, la sfârşitul anului trecut, aceasta era de 2,72 miliarde euro.

Creditele către companii reprezintă, în continuare, peste două treimi din portofoliul Alpha Bank. Astfel, împrumuturile pe segmentul corporate au ajuns la 2,28 miliarde euro la sfârşitul lunii martie 2008, în creştere cu 75% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

La sfârşitul anului 2007, Alpha Bank avea în portofoliu credite către companii în valoare de 2,05 miliarde euro.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite