Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a incetat monitorizarea societăţii, ca urmare a îndeplinirii tuturor obligaţiilor din contractul de privatizare.
Potrivit AVAS, cumpărătorii Marco Acquisitions Marea Britanie, Marco International New York, CONEF S.A. şi Marco Industries BV Olanda şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. Printre acestea s-au numărat realizarea unor investiţii de 16,6 milioane dolari, în societăţi din domeniul aluminiului, respectiv ALPROM Slatina şi ALUM Tulcea, precum şi investiţii de 45 milioane dolari la ALRO.
De asemenea, cumpărătorii au respectat obligaţiile din contractul colectiv de muncă si nu au redus numarul salariatilor.
Actiunile Alro au fost suspendate astazi de la tranzactionare pentru a se face fuziunea cu Alprom. Capitalul social al Alro ar urma să ajungă la 406,7 milioane de lei, iar activele nete vor depăşi 2,1 miliarde de lei. In urma fuziunii, acţionarii Alprom Slatina vor deveni acţionari ai Alro. Titlurile au inchis sedinta precedenta 4 lei si 59 de bani, inregistrand cea mai buna crestere de pe piata de aproape 5%.



