Tot în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 56 de noi infectări cu A/H1N1, bilanţul total ajungând la 5.568. Cele mai multe cazuri, 20, au fost depistate în Bucureşti.
Peste 120.000 de români, dintre care 47.000 de angajaţi din sistemul sanitar şi aproape 27.000 de bolnavi cronici, au fost vaccinaţi contra gripei porcine, au anunţat, luni, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Pe 15 decembrie, secretarul de stat Adrian Streinu Cercel anunţase că persoanele care fac pare din grupele de risc şi refuză vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 îşi vor plăti tratamentul în cazul în care se vor îmbolnăvi, la fel ca şi personalul medico-sanitar care refuză imunizarea. Obligaţia plăţii pentru cei care refuză vaccinarea urma să fie instituită prin ordin de ministru.
Campania naţională de vaccinare contra gripei porcine a început pe 26 noiembrie, primele categorii vizate fiind elevii, studenţii, personalul medical şi poliţiştii de frontieră. În prima fază, au fost distribuite 1,34 milioane de doze de vaccin pandemic.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, ulterior, extinderea campaniei de imunizare la întreaga populaţie din categoriile de risc, ca urmare a faptului că majoritatea pacienţilor decedaţi sufereau de boli asociate. Astfel, s-a trecut şi la vaccinarea persoanelor cu afecţiuni cronice, precum şi a celor active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg. Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Gripă, cu scopul "limitării imediate a răspândirii virusului pandemic A/H1N1".
Alte trei decese de gripă porcină în România, în ultimele 24 de ore
Publicat la 29.12.2009, 11:26:51
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
