Ministrul Pogea ne-a răspuns că economia făcută prin introducerea celor zece zile de vacanţă forţată ar fi de 1,65 miliarde de lei în trei luni. Sau 550 milioane de lei pe lună. Sau, împărţit la salariul mediu pe care ni l-a declarat domnul Pogea, de 2.270 de lei pe lună, peste 240.000 de salarii medii care ar trebui să rămână neplătite, pentru a ajunge la o economie echivalentă. Adică aproape jumătate din cei peste 572.000 de şomeri înregistraţi la sfârşitul lunii iulie (6,3% rata şomajului). Ministrul spune că alternativa la “zece zile” ar fi fost “zeci de mii de şomeri”. Calculele arată că am putea vorbi despre sute de mii.
Pornind de la ceea ce ne-a spus ministrul Pogea: 2.270 de lei salariul mediu al unui bugetar. Spre comparaţie, statistica a comunicat un salariu mediu brut de 1.887 de lei la sfârşitul lunii iulie; sau echivalentul unui net de 1.379 de lei. Comparaţi cifrele. Şi vă invit să studiaţi, de asemenea, ce ar fi însemnat ca, dintr-odată, România să sară la mai mult de 800.000 de şomeri. Şi asta din punctul de vedere al problemelor sociale, bancare, al căderii economice şi mai profunde.
Despre vacanţa forţată: alternativa - zeci de mii de concedieri
>Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, spune că alternativa la vacanţa forţată pe o perioadă de zece zile ar fi fost, în mod clar, disponibilizările. “Impactul acestei măsuri (economia realizată - n.red.) va fi de 1,65 miliarde de lei. La un salariu mediu lunar în sectorul bugetar de 2.270 de lei, asta înseamnă câteva zeci de mii de oameni concediaţi*. Aceştia pot opta fie pentru reducerea zilei de lucru de la opt la şase ore, acolo unde trebuie să se asigure continuitatea, fie pentru un număr de zile neplătite”, a explicat ministrul Pogea în interviul acordat The Money Chanel. Vacanţa forţată este o măsură care va fi aplicată strict până la sfârşitul acestui an. “În ianuarie, nu estimam că economia va suferi o asemenea contracţie şi am încercat combinaţia între a păstra locurile de muncă sau a disponibiliza. A fost insuficient. Atunci am tăiat sporurile şi am îngheţat salariile. În 2010 însă va trebui să reducem structural cheltuielile cu personalul”, a explicat acesta.
Despre şomaj
>Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, crede că, în ciuda scăderii drastice a activităţii în economie, rata şomajului nu va consemna anul acesta depăşirea pragului de 10%. “Categoric, şomajul va creşte, dar nu va ajunge în România la două cifre. În 2010, dacă va creşte, se va mări şi din cauza restructurării sectorului public”, a spus Pogea. Aceasta în condiţiile în care oricum pentru anul viitor se prognozează o uşoară creştere economică. La şase luni, rata şomajului a ajuns la 6,3%, de la 4,4% la finele lui 2008.



