”După consolidarea poziţiei de lider în execuţia de faţade şi pereţi cortină pe segmentul office, Alusystem, parte a grupului Bog’Art, inovează în zona tâmplăriei de aluminiu pentru piaţa rezidenţială. Compania a lansat un nou tip de tâmplărie de aluminiu, pentru proiectele rezidenţiale, prin care oferă calitatea premium, specifică clădirilor office, la preţuri accesibile, similare tâmplăriei PVC. Aproximativ 1 milion de euro au fost investiţi până în prezent în noua linie de producţie”, informează compania.
Produsul a fost testat în laboratoare de încercări, asigurând protecţia necesară în condiţii de apă şi vânt şi beneficiază de certificare europeană.
„Ideea diversificării portofoliului cu soluţii rezidenţiale se află de mai mult timp pe lista noastră de obiective, iar pandemia a reprezentat o oportunitate de a o valorifica şi a accelera planurile de punere în practică. Viziunea noastră este să oferim valoare adăugată construcţiilor rezidenţiale, prin faţade cu o calitate şi un aspect premium, fără ca aceasta să presupună costuri mai ridicate pentru dezvoltator şi, în ultimă instanţă, pentru consumatorul final. Estimăm că în primul an de la lansare vom avea vânzări în valoare de aproximativ 1 milion de euro” a declarat Răzvan Popa, director executiv Alusystem.
Compania Alusystem deţine o cotă de circa 85% din piaţa de faţade şi pereţi cortină din România, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 24 milioane de euro, cu livrări de 100.000 mp de tâmplărie. Compania face parte din grupul Bog’Art, cel mai mare constructor din România.


