- Cele mai mari încasări în contul Trezoreriei au fost înregistrate în anul 2006,urmat de anul 2004 și respectiv 2013, potrivit răspunsului furnizat de către Ministerul Finanțelor (vezi Tabelul nr.1). Cele mai mici venituri obținute și încasate efectiv din privatizări au fost înregistrate în perioada 2014-2015, când statul român a încasat efectiv 3 milioane de lei din privatizări, potrivit răspunsului MFP. (vezi răspunsul integral aici).
- Statul român a încasat peste 1 miliard de euro din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei (vezi Tabelul nr. 2). Cea mai mare sumă încasată a fost obținută la vânzarea Petrom către OMV, din anul 2004, când România a obținut 707,87 milioane euro. Statul român a mai încasat, în anul 2004, peste 250 de milioane de euro prin privatizarea Distrigaz Sud și Distrigaz Nord (vezi răspunsul integral aici). De altfel, suma obținută din cele 3 privatizări reprezintă aproape 90% din totalul veniturilor încasate din privatizările Ministerului Economiei, potrivit răspunsului transmis de către DPAPS.
- Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a obținut, în anul 2006, 7,96 miliarde lei din privatizări, mai mult de jumătate din veniturile totale încasate în ultimii 25 de ani, de 14,42 miliarde lei (vezi Tabel nr. 3). AAAS a derulat în perioada 1992-2016, peste 11 mii de contracte, dintre care cele mai multe (75%) au fost semnate în perioada 1996-2000 (vezi răspunsul integral aici).
Am privatizat mult, dar am încasat puțin
Publicat la 06.10.2016, 11:49:53
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, succesoarea din anul 2012 a fostei Autorități pentru Valorificarea Activelor Statului, ne-a transmis că a încasat 14,4 miliarde lei din contractele de privatizare pe care le-a derulat.
Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (DPAPS), instituția succesoare din anul 2014 a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ne-a transmis în răspunsul său că statul român a încasat peste 4,7 miliarde lei din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către acest Departament.
Aceste răspunsuri le-am primit la interpelarea parlamentară „Sumele încasate la bugetul României din privatizări”, pe care am trimis-o în data de 23 august 2016, către principalele 5 entități ale statului care au competențe în domeniul privatizărilor. E vorba despre Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) și Curtea de Conturi a României.
Având în vedere că situația încasărilor la bugetul de stat din privatizări în ultimul sfert de veac e departe de a fi clarificată, Curtea de Conturi mi-a răspuns că a demarat ieri un audit cu privire la managementul activelor statului și sumele încasate în urma privatizării lor.
Să detaliem totuși răspunsurile primite:
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
