money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ambasadorul SUA crede că Bechtel va termina Autostrada Transilvania în 2012

Publicat la 29.01.2008, 13:43:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ambasadorul SUA crede că Bechtel va termina Autostrada Transilvania în 2012

"Construcţia autostrăzii decurge conform graficului. Compania Bechtel a compensat toate întârzierile apărute în timp ce se scria noul contract. Acum sunt în grafic. Autostrada va fi terminată în 2012, cred, iar 20 de kilometri din porţiunea din Transilvania vor fi daţi în folosinţă anul acesta", a spus Taubman.

Referitor la creşterea costurilor autostrăzii de la două miliarde de euro iniţial la cinci miliarde de euro, ambasadorul SUA a explicat că odată cu inflaţia au crescut şi costurile de construcţiei.

"Costurile la care se face referire aşa de des sunt cele negociate în contract. Nu e un contract nou, e contractul care a fost negociat de acest guvern. În şase sau şapte ani, inflaţia a dus la creşterea costurilor şi nici un constructor nu poate da garanţii în acest sens, deoarece preţurile pentru ciment sau oţel au crescut substanţial. În contract era menţionat clar că odată cu inflaţia şi costurile la construcţie vor creşte", a afirmat Nicholas Taubman.

Conform firmei Bechtel, lucrările erau realizate, în noiembrie 2007, în proporţie de 35% pe tronsonul 2 B şi de 17,1% pe tronsonul 3C. Întârzierile înregistrate sunt cauzate şi de partea română, care nu a reuşit să exproprieze decât aproximativ 75% din terenurile necesare construirii celui mai avansat tronson.

Potrivit unui articol al ziarului Cotidianul publicat la sfârşitul anului trecut, plata a 5,502 miliarde de euro către firma americană ar semnifica un preţ mediu pe kilometru de 13 milioane de euro. Preţul este egal cu acela plătit pentru un kilometru de autostradă, într-o zonă de munte, în oricare ţară central sau est-europeană şi este mai mult decât dublul sumei la care în alte ţări se construiesc autostrăzi în zonele de şes sau de deal, se precizează în articol.

Conform datelor publicate de Cotidianul, Autostrada Transilvania este mai scumpă chiar decât alte proiecte ale firmei Bechtel. În Croaţia, pentru o autostradă începută în 1998, cu o lungime de 198 de kilometri, statul a plătit echivalentul a 810 milioane de euro, adică o medie de 4,1 milioane de euro pe kilometru, ţinând cont că 40% din aceasta traversează zone muntoase.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite