Potrivit partenerului în departamentul de taxe al companiei PriceWaterHouse Coopers şi membru în cadrul consiliului director al AmCham, Ionuţ Simion, Camera de Comerţ Americană în România lucrează în prezent la punerea la punct a unui set complex de măsuri privind toate titlurile din codul fiscal, în sensul îmbunătăţirii amendării şi modernizării prevederilor existente, astfel încât codul fiscal să fie un element util, atât pentru autorităţi, cât şi pentru agenţii economici.
"Ca măsuri, promovăm introducerea legislaţiei de holding, care să dea şansa agenţilor economici să îşi desfăşoare activitatea în România, nu în alte ţări care au o legislaţie mai permisivă. De asemenea, dorim introducerea unor reglementări care să permită agenţilor economici să folosească un an fiscal, altul decât cel calendaristic, care se utilizează în prezent şi măsuri care să permită agenţilor economici să beneficieze de rambursarea impozitelor şi taxelor pe care le au de primit de la stat, în termenul legal sau să beneficieze de dobânzi pentru sumele care stau la bugetul de stat", a mai spus Ionuţ Simion.
În plus, acesta a adăugat că AmCham doreşte ca agenţii economici să fie consultaţi în procesul legislativ la care să participe şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(ANAF), motivând că agenţia este cea care aplică legislaţia şi uneori modul în care o face diferă de înţelegerile iniţiale.
Country general managerul Xerox şi membru în consiliul director al Camerei de Comerţ americane, Marius Peşinaru, a declarat că AmCham România solicită, de asemenea, modificarea Codului muncii, astfel încât acesta să flexibilizeze relaţiile de muncă între angajat şi angajator.
"Dorim să avem un mediu propice dezvoltării businessului, iar pentru aceasta au fost trimise la Ministerul Muncii peste 70 de amendamente la codul muncii, legea sindicatelor şi la contractele colective de muncă pentru modificarea relaţiilor de muncă dezechilibrate puternic înspre angajat", a mai adăugat Marius Peşinaru.
Acesta a explicat că în prezent, codul muncii avantajează angajatul, exemplificând prin faptul că, într-o companie, concedierea este un proces dificil în legislaţia din România.
Camera de Comerţ americană în România mai are ca obiective promovarea implementării e-government în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în domeniul sănătăţii publice, doreşte creşterea accesului populaţiei la serviciile medicale de calitate şi suplimentarea finanţării sistemului sanitar prin introducerea asigurărilor private de sănătate.
De asemenea, în domeniul energiei, AmChm solicită adoptarea unor reguli stricte privind eficienţa energetică şi conservarea acesteia, atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat. În domeniul concurenţei, AmCham are ca obiectiv promovarea unor măsuri de armonizare a legislaţiei româneşti din domeniul concurenţei cu reglementările comunitare şi practica din alte state mebre ale Uniunii Europene(UE).
Un alt obiectiv stabilit de Consiliul Director al AmCham este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi promovarea legislaţiei care vizează parteneriatul public-privat.
Totodată, Camera de Comerţ Americană în România propune un set de măsuri anticriză ce includ reducerea numărului de impozite şi taxe şi eliminarea măsurii impozitului forfetar.
Camera de Comerţ Americană în România a fost fondată în anul 1993 şi are peste 320 de membri, dintre care 40% sunt companii americane. Investiţiile membrilor AmCham depăşesc până în prezent 10 miliarde de dolari. AmCham România este afiliată la Camera de Comerţ a SUA şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.
Sursa:NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.