Garda Naţională de Mediu a dat, în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, 127 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 2,46 milioane de lei, informează un comunicat de presă al instituţiei, remis, joi, agenţiei NewsIn.
În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au efectuat, la nivel naţional, 884 de controale, din care 446 au fost planificate la obiective cu impact semnificativ asupra factorilor de mediu. Verificările neplanificate, în număr de 438, au fost realizate fie ca urmare a reclamaţiilor şi a poluărilor accidentale, fie în cadrul unor inspecţii pentru verificarea respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare pentru activităţi noi. În plus, în cadrul activităţii de inspecţie şi control, au fost verificaţi 765 de agenţi economici.
"Pentru neconformitate, s-au aplicat 146 de sancţiuni contravenţionale, din care 145 principale şi una secundară, respectiv propunerea pentru suspendarea autorizaţiei sau acordului de mediu. Din cele 145 de sancţiuni principale, 18 sunt avertismente, iar 127 sunt amenzi contravenţionale, în valoare totală de 2.459.150 lei", se precizează în comunicat.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor GNM, s-au întocmit două sesizări penale, pentru nerespectarea restricţiilor stabilite pentru protecţia apei şi a atmosferei, respectiv ca urmare a numeroaselor focare de incendiu care au poluat atmosfera cu emisii de fum şi noxe.
Amenzi de peste 2 milioane de lei pentru nerespectarea conditiilor de mediu
Publicat la 09.11.2006, 15:29:11
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
