money.ro
Piețe financiareMucenic Ioana

Amenzi de peste 30 de mii de lei aplicate de poliţişti taximetriştilor ilegali din zona gărilor din Bucureşti

Publicat la 02.09.2012, 11:10:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Amenzi de peste 30 de mii de lei aplicate de poliţişti taximetriştilor ilegali din zona gărilor din Bucureşti

În cadrul acţiunilor coordonate de către Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din IGPR poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi au verificat 137 de autovehicule care se aflau în zona gărilor, fiind aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.180 de lei.

 

"Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut trei permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase trei certificate de înmatriculare. În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat patru infracţiuni, dintre care trei la regimul circulaţiei", se mai arată în comunicatul IGPR.

 

Controalele pentru depistarea taximetriştilor ilegali vor continua cu verificarea autovehiculelor care circulă în regim de taxi pe traseele dinspre/către aeroporturile civile, în zonele de debarcare şi de preluare ale pasagerilor, la acţiuni, alături de poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi, urmând să participe specialişti de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Registrul Auto Român, Biroul Român de Metrologie şi primăriile locale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite