Inspectoratul de Stat în Construcţii a efectuat în primul trimestru al acestui an, la nivel naţional, aproximativ 30.000 de controale şi inspecţii în domeniul calităţii construcţiilor şi al disciplinei în urbanism.
S-au acordat amenzi de peste un milion de lei, mai ales pentru nerespectarea calităţii. "Din acestea aproape o treime sunt din domeniul calităţii în construcţii - ca şi cuantum ma refer nu ca număr -, iar două treimi sunt pe partea de urbanism şi amenajarea teritoriului, pentru nerespectarea prevederilor urbanistice locale şi pentru nerespectarea prevederilor din autorizaţia de construcţie. Acolo e o altă componentă pe care noi o sancţionăm în momentul în care nu se respectă autorizaţia. Există nerespectări privind încadrarea construcţiei în raport cu limitele terenului, se întâmplă să nu se respecte acele distanţe minime impuse prin autorizaţie faţă de limita de proprietate", a declarat Dorina Nicolina Isopescu, inspector general de stat.
Din cele 30.000 de acţiuni, peste 25.000 au vizat domeniul calităţii şi aproximativ 2.500 disciplina în urbanism. "Ca valoare aproape 350.000 de lei sunt pe domeniul calităţii şi 650.000 de lei în urbanism", a mai spus Isopescu.
Amenzi în construcţii de peste un milion de lei
Publicat la 25.04.2008, 09:04:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
