money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

America de Sud contraatacă: şapte ţări fondează Banca Sudului (video)

Publicat la 27.09.2009, 14:37:56

Distribuie:WhatsAppFacebookX
America de Sud contraatacă: şapte ţări fondează Banca Sudului (video)
Urmărește money.ro pe Google News
Preşedinţii celor şapte state - Venezuela, Brazilia, Bolivia, Ecuador, Argentina, Uruguay şi Paraguay - au parafat documentul în seara primei zile de desfăşurare a celui de-al doilea summit al Americii de Sud şi Africii (ASA), care ia sfârşit duminică la Porlamar (în nord-estul Venezuelei).

Potrivit preşedintelui venezuelean, Hugo Chavez, capitalul total de înfiinţare este de 20 miliarde dolari (14 miliarde euro).

Ţările mai mari - Argentina, Brazilia şi Venezuela - vor contribui mai mult decât cele mai mici. Sediul băncii va fi la Caracas, dar va avea şi două sucursale, la Boenos Aires şi în Bolivia, a precizat preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner.

Cu toate acestea, nu a fost înaintată nici o dată pentru demararea operaţiunilor.

"Cred că este foarte important. Mai bine mai târziu decât niciodată. De fapt, nu a durat chiar atât de mult dacă luăm în considerare amploarea acestui organism", a spus Kirchner.

Pe 9 decembrie 2007, cele şapte ţări au anunţat lansarea acestui proiect şi l-au prezentat ca pe o ripostă a Americii de Sud la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Banca urma să finanţeze proiectele de dezvoltare din regiune şi trebuia să îşi înceapă activitatea din 2008, dar semnarea de către preşedinţi a actului oficial de înfiinţare a fost amânată constant din cauza neînţelegerilor permanente legate de detaliile prevăzute în document.

Preşedinta Chile, Michelle Bachelet, a asistat ca observator la semnare şi a spus că ţara sa se va alătura "curând" proiectului.

În 2007, precursorii declarau că speră să obţină în timp aderarea altor cinci ţări din regiune: Chile, Peru, Columbia, Surinam şi Guyana.

Cu ocazia summitului ASA, Chavez le-a propus omologilor săi africani să creeze o instituţie financiară biregională.

"În viitor, vom crea o structură de finanţare (ce va consta din Banca Sudului şi o bancă africană similară): banca Sud-Sud sau banca ASA. Ştiu şi numele: Bancasa", a precizat liderul socialist.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  4. 4Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
  5. 5Cui îi trebuie o țară fără Guvern?

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată