AMERICA e parțial blocată. TRUMP: Țara noastră o duce foarte bine
Publicat la 26.12.2018, 06:35:18
"Ţara noastră o duce foarte bine. Ne securizăm frontierele, facem noi Acorduri comerciale minunate şi ne aducem soldaţii înapoi acasă. Punem în sfârşit America pe primul loc", a scris Trump pe Twitter, urându-le "tuturor, inclusiv media care lansează ştiri false", un Crăciun fericit.
Preşedintele nu a putut prezice când se va încheia închiderea parţială a activităţii administraţiilor federale, în condiţiile în care a continuat să insiste asupra finanţării zidului pe care vrea să-l construiască la frontiera cu Mexicul.
Trump a făcut o serie de remarci contradictorii privind amploarea zidului pe care vrea să-l construiască şi rămâne neclar când de mult este dispus la un compromis cu democraţii din Senat, care refuză să finanţeze bariera, despre care susţin că este o mişcare politică şi o risipă de bani.
Preşedintele a solicitat iniţial 5 miliarde de dolari, dar toate semnele indică că el vorbeşte acum despre o sumă mai mică.
"Nu se va încheia blocajul atâta timp cât nu vom avea un zid, un gard sau oricum vor să-i zică", a spus el despre închiderea parţială a agenţiilor guvernului federal, aflată în a patra zi. "Este o barieră împotriva celor care vin în valuri în ţara noastră", a spus Trump.
El a anunţat, de asemenea, şi noi contracte pentru construcţia zidului, deşi detaliile sunt neclare.
În acelaşi timp, el a continuat să critice marţi Rezerva Federală Americană (FED).
Articolul integral pe AGERPRES
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
