SUA îşi vor intensifica activităţile militare în Australia în etape, primii 250 de soldaţi urmând să sosească şi să înceapă antrenamentele la mijlocul lui 2012. În 2014, numărul lor va creşte la 1.000, pentru ca în 2015 să ajungă la 2.500 de militari, însoţiţi de vehicule, nave şi aparate de zbor, potrivit agenţiei chineze Xinhua, citată de Agerpres. Tot în următorii doi ani, mai multe avioane militare americane vor veni la baza Tindal pentru antrenamente.
Potrivit Juliei Gillard, "prezenţa americană crescută va întări stabilitatea în regiunea Asia-Pacific". "SUA nu au aliat mai puternic decât Australia, de care este legată prin valori comune. Prin vizita mea în regiune, arăt clar că Statele Unite îşi întăresc angajamentul faţă de întreaga regiune Asia-Pacific", a declarat la rândul său preşedintele american Barack Obama, citat de Reuters.
Acordul nu prevede o bază militară permanentă a SUA în Australia, mai notează Xinhua.
Potrivit Reuters, militarii americani de la baza din portul Darwin, situat la numai 820 km de Indonezia, vor putea reacţiona prompt la orice probleme umanitare şi de securitate în Asia de Sud-Est, unde disputele legate de suvernitatea în Marea Chinei de Sud provoacă tensiuni în creştere.
China a reacţionat la anunţul întăririi alianţei militare dintre SUA şi Australia, un purtător de cuvânt al diplomaţiei de la Beijing, citat de AFP, apreciind-o ca "probabil destul de inoportună". "Este probabil destul de inoportun să intensifici şi să extinzi alianţele militare, iar aceasta nu pare în interesul regiunii", a declarat Liu Weimin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.
Potrivit unui raport al Pentagonului, apărut acum cîteva luni, China a recuperat mult din decalajele tehnologice faţă de armatele occidentale, iar statul asiatic îşi dezvoltă armata tocmai cu scopul de a putea împiedica implicarea Statelor Unite într-un posibil conflict dintre China şi Taiwan. Conforma acestui raport, considerat nerealist de către Beijing, în zona strâmtorii Taiwan, China are mobilizaţi 400.000 de oameni (o treime din toată armata sa), faţă de 130.000 cât are Taiwanul.
Puteţi citi aici de ce zona Asiei de Sud a devenit o potenţială zonă de conflict



