Astfel, 499 de americani destul de bogaţi pentru a fi obligaţi să anunţe Fiscul au renunţat la cetăţenie în primul trimestru al anului, potrivit datelor publicate de Andrew Mitchel, avocat specializat în sistemul internaţional de taxe, bazate pe cifre anunţate de autorităţile americane.
În primele trimestre ale ultimilor şapte ani, numărul bogaţilor care au renunţat la cetăţenia americană a fost în medie de 115.
Explicaţia constă în două modificări de natură tehnică aduse legislaţiei din domeniul taxelor, a explicat Mitchel.
Astfel, în 2008 s-a eliminat obligaţia de a depune acte la fiscul american pentru deducerile fiscale pe o perioadă de zece ani după renunţarea la cetăţenie, în timp ce numărul de zile care pot fi petrecute pe teritoriul SUA fără a intra sub incidenţa sistemului fiscal al Statelor Unite a crescut de la 30 la 120. Potrivit legislaţiei anterioare schimbărilor din 2008, dacă o persoană petrecea peste 30 de zile anual pe teritoriul SUA după ce renunţa la cetăţenie era obligată să plătească taxe ca cetăţean american.
Totodată, tratarea pe larg în presă a penalităţilor care trebuie plătite pentru neraportarea de conturi în paradisurile fiscale ar putea fi o a doua cauză, notează Mitchel.
Mulţi americani cu dublă cetăţenie au ajuns la concluzia că a fi american nu este suficient pentru a justifica stresul şi bătaia de cap generate de depunerea actelor cerute de Fisc. SUA sunt printre puţinele ţări care impun propriilor cetăţeni ce trăiesc permanent în alt stat să depună documente pentru taxe.
Americanii bogaţi renunţă la cetăţenie din cauza taxelor
Publicat la 19.06.2011, 18:37:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
