Dacă estimarea analiştilor se va adeveri Petrom va realiza în primele nouă luni din acest an un profit mai mare decât pe întreg anul 2010, când compania petrolieră a avut cel mai bun rezultat din istoria sa.
În primele şase luni din acest an, cea mai mare companie românească, Petrom şi-a sporit profitul cu 15%, la peste 1,7 miliarde de lei. A urmat un trimestru trei foarte bun comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010. Astfel, media estimărilor experţilor chestionaţi de Reuters avansează un profit de 780 de milioane de lei faţă de o pierdere de 100 de milioane lei în perioada iulie-septembrie 2010.
Cea mai optimistă estimarea avanseză un profit de peste un miliard de lei pentru Petrom în trimestrul trei. Dacă estimarea medie a analiştilor se va adeveri, profitul companiei petroliere ar putea urca, în primele 9 luni, la 2,5 miliarde de lei. Cifra ar fi mai mare chiar şi decât rezultatul Petrom din 2010, când compania a avut cel mai bun profit din istorie, de 2,2 miliarde de lei. Evoluţia favorabilă a Petrom vine în contextul scumpirii puternice a carburanţilor pe plan local.
Potrivit statisticilor Comisiei Europene, preţul celui mai ieftin sortiment de benzină aproape s-a dublat în România în ultimii trei ani, în timp ce la nivelul Uniunii Europene, scumpirea a fost de 47%. Chiar şi aşa, şoferii români plătesc o benzină cu 17,8% mai ieftină decât media în Uniune.
An de excepţie pentru Petrom
Publicat la 08.11.2011, 13:39:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
