Ana Morodan a făcut primele declarații după ce și-a primit sentința. Acesta a fost condamnată la închisoare cu suspendare.
Ana Morodan a fost reţinută de poliţişti la sfârșitul lunii martie după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor, în trafic, apoi a lovit două maşini şi a refuzat să fie testată pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive. Aceasta a fost oprită în trafic de două ori într-o singură zi, la interval de câteva ore, iar în urma primului incident i-a fost reținut permisul auto. Prima dată, Ana Morodan a fost oprită în trafic în jurul orei 16.00, iar a doua oară în jurul orei 22.00. A doua zi, cea supranumită ”Contesa Digitală” a fost plasată de instanță sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Aceasta negat că ar fi condus băută sau sub influența drogurilor.Ulterior, Ana Morodan a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
În data de 19 octombrie 2023, Ana Morodan a fost condamnată la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii, după ce în luna martie a produs un accident auto, având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor.
”Voi face tot ce trebuie să fac. Firesc. Sunt un om asumat. Am greșit, e normal să existe consecințe”, a spus Ana Morodan.



