Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF va stabili cine face parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari. Cei trecuţi în lista grupului anterior menţionat şi soţii, soţiile, rudele, afinii acestora până la gradul al doilea vor face parte din grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.
În document, persoana cu avere mare este definită ca fiind „persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României, pe baza datelor deţinute/obţinute de ANAF, în conformitate cu dispoziţiile legale”.
”Estimările cu privire la averea deţinută de persoanele fizice sunt realizate pe baza datelor şi informaţiilor deţinute sau obţinute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu privire la următoarele elemente:
bunuri imobile - deţinerile de proprietăţi imobiliare, rezultate din declaraţiile informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, a informaţiilor din declaraţii de avere sau obţinute în baza protocoalelor de schimb de informaţii încheiate de ANAF cu unităţile deţinătoare;


