money.ro
Piețe financiareIonut Lupescu

ANAF are o nouă țintă în vizor: programatorii

Publicat la 08.06.2015, 03:52:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ANAF are o nouă țintă în vizor: programatorii
Proiectul de lege prin care vor fi anulate anumite obligaţii de plată pentru drepturi de autor, PFA sau PFI intră apoi în dezbaterea Camerei Deputaților (decizională), probabil până la finalul actualei sesiuni. Termenul nu foarte clar de adoptare este o consecință a faptului că deputații urmează să modifice în comisii textul guvernului, care astăzi stabilește ca ”T 0” data de 1 iulie, dată deja depășită. Măsura care ar urma să stopeze procesele pe care companiile le au cu ANAF din cauza deciziilor de reconsiderare a veniturilor pe care colaboratorii acestora le obțin din activități independente va intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, perioadă în care Fiscul trebuie să emită norme de aplicare a legii. Potrivit calendarului descris mai sus, este de așteptat ca măsurile abuzive ale ANAF să fie anulate cel mai devreme în august 2015.

Reduceri de taxe și impozite și profesiile liberale – principiul dominoului

Până în luna august, incertitudinea persistă: Să explicăm misterul. Pe scurt: În concluzie: în încercarea de a modifica discret promisiunile de relaxare fiscală făcute de guvern, deputații lungesc procedurile de adoptare a proiectelor de lege vizând fiscalitatea, amânând astfel și clarificările pe care profesiile independente le așteaptă.

Reconsiderarea – unde dai și unde crapă

Pe fondul acestor incertitudini, acțiunile ANAF împotriva meseriilor liberale au stârnit panică și în rândul celei mai dinamice industrii a momentului: industria IT. Informațiile obținute de cursdeguvernare.ro indică faptul că ANAF a găsit mijloace să reconsidere veniturile obținute și de programatorii înregistrați ca PFA. Un exemplu concludent: ANAF a decis că un programator, care scria softuri pentru o companie, utilizând propriile mijloace- mintea și laptopul personal- a fost ”reconsiderat” pe motiv că a fost găsit lucrând într-un birou deținut de cel pentru care presta serviciile și din cauză că nu a întocmit situații de lucrări pe care să le anexeze la factură. Previzibil, ANAF a sancționat atât programatorul cât și societatea comercială.   mai multe, pe cursdeguvernare.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite