Casele de pensii vor preda unităţilor fiscale din subordinea ANAF, în vederea colectării, creanţele ce reprezintă contribuţiile de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, stabilite şi neachitate până la 30 iunie 2012.

 

Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii a venitului asigurat la sistemul public de pensii.

 

Formularul 600 trebuie depus de membrii întreprinderii familiale, persoanele cu statut de persoană fizică autorizată, persoanele care realizează venituri din profesii libere sau din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină din evidenţa contabilă în partidă simplă.

 

Declaraţia 600 NU trebuie depusă de cei care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, şomeri sau de către cei care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe. Prin acest demers legislativ s-a urmărit atât unificarea sistemului de plată, declararea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, cît şi eliminarea unor anomalii.