Analfabetismul la români a fost una dintre cele mai mari probleme sociale până la mijlocul secolului al XIX-lea. Țăranii erau ținuți intenționat în bezna inculturii, copiii erau trimiși la muncă și doar o categorie restrânsă de privilegiați avea acces la educație.
Analfabetismul la români, întreținut de feudalism și conservatorism
În timp ce Europa Occidentală își construia primele universități și își dezvolta sistemul educațional modern, Principatele Române rămâneau blocate într-un Ev Mediu prelungit. Majoritatea populației era analfabetă, iar încercările izolate ale unor voievozi, precum Brâncoveanu, Vasile Lupu sau Mavrocordat, de a organiza școli nu au reușit să schimbe situația.
Feudalii și o parte a clerului au întreținut această lipsă de acces la carte, considerând că țăranii sunt mai ușor de controlat dacă rămân needucați. În sate, cititul și scrisul erau privite ca activități inutile, iar copiii erau folosiți la munca câmpului, nu trimiși la școală.
Deși existau inițiative private, precum cele ale boierului Anastasie Bașotă, care a deschis școli pentru copiii țăranilor, impactul lor a rămas redus. Educația era rezervată elitelor și, în cel mai bun caz, copiilor de clerici sau boieri.
Un exemplu notabil este regulamentul școlar al lui Alexandru Ipsilanti din 1776, care prevedea burse și sprijin pentru elevii săraci. Totuși, numărul beneficiarilor era foarte mic, iar marea masă a țăranilor a continuat să fie ținută în afara învățăturii.
La muncă, nu la citit
Mentalitatea vremii considera educația un pericol. Mulți boieri și chiar autoritățile locale susțineau că învățătura îi abate pe țărani de la obligațiile față de părinți și de la lucrul câmpului. În 1838, Eforia Școlilor arăta clar că rolul copiilor de țărani este să învețe doar elementele de bază, fără a aspira la o educație completă, pentru a putea ajuta la gospodărie.
În plus, biserica vedea în răspândirea tiparului și a limbilor străine un risc moral și o amenințare la adresa ordinii sociale. Astfel, analfabetismul a fost nu doar rezultatul sărăciei, ci și o politică de conservare a status quo-ului.
Generația providențială care a schimbat destinul educației
Situația avea să se schimbe abia odată cu generația pașoptistă – tinerii boieri și negustori bogați care au studiat la Paris, Viena sau Berlin. Printre ei se numără Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza sau Vasile Alecsandri.
Aceștia au înțeles, inspirându-se din modelele occidentale, că un stat modern nu poate exista fără un sistem educațional generalizat și accesibil tuturor. Generația de la 1848 a pus bazele școlii românești moderne, rupând definitiv legătura cu Evul Mediu și cu mentalitățile retrograde, scrie Adevarul.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
