money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Analist economic despre programul de guvernare: „E un fel de culegere de bune intenții”

Publicat la 23.06.2025, 16:16:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Analist economic despre programul de guvernare: „E un fel de culegere de bune intenții”

Programul de guvernare 2025–2028, lansat recent de coaliția aflată la putere, atrage critici dure din partea experților. Analistul economic Adrian Negrescu a catalogat documentul drept „un fel de culegere de bune intenții”, lipsit de termene clare, de studii de impact și de garanții de implementare, cu o singură certitudine: creșterea taxelor.

„Guvernul Deja Vu. În afară de creșterea taxelor, pare că nimic din lista de proiecte a noului guvern nu reprezintă o noutate. Sunt clasicele propuneri de reforme pe care le-am mai văzut în ultimii ani, fără termene clare de aplicare, fără targete și studii de impact”, a declarat Negrescu pentru Adevărul.

Creșteri de taxe – singurele măsuri „concrete”

Analistul avertizează că, dincolo de ambalajul reformator, singurul lucru sigur este o nouă rundă de majorări fiscale – a patra în doar trei ani. Acestea vor afecta direct competitivitatea economică a României și vor stimula inflația, în loc să aducă o redresare bugetară sustenabilă.

„De la o țară cu taxe mici, favorabilă atragerii de capital străin, devenim o țară cu o fiscalitate ridicată. Ungaria și Bulgaria probabil vor avea de câștigat. Creșterile de taxe vor săpa adânc în dinamica consumului și în zona construcțiilor. Perspectivele unei recesiuni devin din ce în ce mai evidente.”

Printre măsurile fiscale criticate se numără:

„Un calcul cinic, pe spatele oamenilor”

Adrian Negrescu consideră că aceste măsuri nu fac decât să stimuleze inflația și să reducă puterea de cumpărare a românilor. Strategia guvernului pare să fie una de salvare a bugetului „cu orice preț”.

„Să crești TVA-ul în momentul liberalizării pieței de energie nu va face altceva decât să pună gaz pe focul scumpirilor. E un calcul cinic, bine gândit – salvarea bugetului pe spatele oamenilor.”

Reforma bugetară, doar la nivel declarativ

Pe hârtie, programul de guvernare promite reforme ample în administrația publică, companiile de stat și sistemul de pensii speciale. Dar Negrescu este sceptic:

„Restul măsurilor de reformă par o simplă poveste în absența unui calendar concret și a unei legislații care să permită disponibilizările și anularea contractelor în derulare. Sper ca dl. Bolojan să nu devină doar un simplu Don Quijote în lupta cu aristocrația bugetară.”

Programul prevede:

Un risc economic major

Negrescu avertizează că în absența unor reforme reale și a unui plan clar, România riscă să plătească un preț economic ridicat.

„Reformele trebuie făcute cu cap, nu cu foarfeca fiscală. Altfel, riscăm să pierdem capital investițional, să afectăm consumul intern și să intrăm într-o spirală recesionară greu de oprit.”

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite