Analişti: BCE va păstra rata dobânzii cheie neschimbată
Publicat la 25.03.2008, 10:38:10
Oficialii europeni au arătat cu degetul spre Banca Centrală Europeană în repetate rânduri anul acesta pentru a motiva încetinirea economiei în zona euro. Cel mai vehement critic al lui Jean Claude Trichet a fost preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Acesta îl consideră responsabil pentru încetinirea economiei franceze şi pentru aprecierea monedei unice. Marţi şi miercuri Trichet va vorbi în faţa Parlamentului şi a Comisiei Europene, unde va fi nevoit mai mult ca sigur, să îşi motiveze ultimele decizii.
Cu toate acestea analiştii sunt de partea şefului BCE. Economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, spune că obiectivul BCE este foarte clar, şi anume stabilitatea preţurilor. "Astfel, Trichet este acoperit perfect. FED are de exemplu şi alte obictive, ca cel de creştere economică, cu BCE nu se întâmplă însă aşa", a spus Dumitru.
În ceea ce priveşte politica monetară a BCE, experţii nu întrevăd nici o schimbare. "Mă aştept ca BCE să pastreze dobânda neschimbată, în condiţiile în care există deja preocupări serioase cu privire la aprecierea substanţială a euro faţă de dolar", a spus Radu Crăciun, director de investiţii la Interamerican Fond de Pensii.
În prezent dobânda de politică monetară stabilită de Banca Centrală Europeană este de 4%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



