Analişti: BVB va resimţi în mod pozitiv decizia FED
Publicat la 22.01.2008, 17:26:22
Pieţele vest-europene au reacţionat imediat, în special emitenţii din sectorul bancar, care au trecut foarte repede pe plusuri semnificative. Efectele pozitive nu vor fi însă de durată în abesnţa altor măsuri de susţinere, şi vor fi resimţite puternic şi la Bucureşti în perioada următoare, consideră analiştii.
Federal Reserve a redus dobânda de bază cu 75 de puncte de bază, de la 4,25% la 3,50%. Decizia a venit pe neaşteptate, şi a fost o adevărată gură de oxigen pentru bursele europene, în special pentru companiile din sectorul financiar bancar. După anunţul FED, acestea au trecut de pe minus pe plusuri de 2 până la 5 procente.
Decizia FED nu va readuce trendul ascendent pe pieţele din Statele Unite şi din Europa consideră Cristian Sima, preşedinte WBS Holding. Acesta susţine că tendinţele de revenire înregistrate în Europa şi pe futures-ul indicilor americani sunt doar efectele unei stări de euforie, care ar putea dura câteva zile.
Şi Bursa de Valori Bucureşti va resimţi puternic, în mod pozitiv hotărârea Rezervei Federale Americane consideră brokerul zilei de Marţi de la Money Channel, Mircea Rusu.
"Nu este asa de dramatică închiderea de -4, avem o închidere în partea superioară a barei de variaţie, aşa că sunt convins că mâine vom avea o zi foarte, foarte crescătoare". Ne aşteptăm la asimilarea veştii de o manieră foarte violentă" a declarat Mircea Rusu.
Pentru efecte pe termen lung, reducerea dobânzii trebuie susţinută şi de alte măsuri, spune însă Sorin Marinescu, analist financiar pe pieţele internaţionale.
"Bucureştiul oricum după părerea mea a acţionat destul de mult prin simpatii, deci o scădere puternică, chiar mai amplă decât în pieţele celelalte s-ar putea traduce printr-o creştere la Bucureşti, având în vedere că corelaţiile nu sunt directe", a spus la The Money Channel Sorin Marinescu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
