"În ultimii ani, economia Bulgariei a beneficiat de un context mondial extrem de favorabil, atrăgând investiţii străine masive. Însă acum, Bulgaria trebuie să facă faţă efectelor negative ale temperării creşterii economice mondiale", a spus un analist al Instititutului de Economie de Piaţă din Sofia, Dimitar Chobanov.

Există deja indicii că anumite proiecte de investiţii vor fi suspendate sau anulate şi că exporturile către ţările Europei de Vest se vor diminua, din cauza recesiunii, a spus acesta.

Comisia Europeană a admis luni că Uniunea Europeană, confruntată cu cea mai severă criză financiară a ultimelor decenii, se află în recesiune, iar pentru anul 2009 este estimată stagnare a creşterii economice.

Executivul european preconizeză o creştere economică a Bulgariei cu 4,5% în 2009, în scădere faţă de estimarea precedentă de 6,5%, în timp ce guvernul de la Sofia estimează o creştere de 4,7%.

Vicepreşedinta Băncii Mondiale, Kristalina Gheorghieva, a semnalat vulnerabilitatea economiei Bulgariei, care exportă 65% din produse în UE. Cu toate acestea, Turcia şi Grecia, două dintre pieţele principale de desfacere ale Bulgariei, nu se confruntă cu pericolul unei recesiuni.

Spre deosebire de Ungaria şi România, proiectul de buget al Bulgariei pentru 2009 ţinteşte un excedent de cel puţin 3% din produsul intern brut, în contextul politicii monetare stricte impuse în 2007 de Fondul Mondial de Investiţii (FMI).

Cu toate acestea, cel mai mare risc îl reprezintă deficitul de cont curent al Bulgariei, de 24% din PIB în 2008. În august, datoria externă a Bulgariei era de 98,8% din PIB.

Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro