Analişti: Exportatorii europeni nu au altă soluţie decât să se adapteze la aprecierea euro
Publicat la 12.03.2008, 09:41:36
În lipsa unor reduceri ale dobânzii de politică monetară sau a unor intervenţii în piaţă ale Băncii Centrale Europene (BCE), companiile europene trebuie să se adapteze la handicapul conferit preţurilor pe pieţele mondiale de export de întărirea euro, susţin analiştii.
"Nu sunt sigur dacă în Europa se poate pune problema de "supravieţuire" deocamdată", a declarat un analist din cadrul Bank of America, Gilles Moec. "Cu toate acestea, problemele vor ieşi treptat la iveală", a adăugat acesta.
Pentru unii, aceste probleme au început deja să se facă simţite, deşi economişti precum cei din cadrul Bank of America susţin că efectele nu au fost atât de grave cum se credea iniţial.
În contextul în care moneda unică europeană a atins marţi un maximum record de 1,55 dolari/euro, cu aproape o treime mai mare decât la lansarea în 1999, compania mamă producătoare a Airbus, EADS, a pus pe seama deprecierii dolarului o pierdere de 1,1 miliarde în 2007.
Directorul executiv EADS, Louis Gallois, a declarat că Airbus se va adapta prin controlul costurilor şi prin "majorarea contribuţiei dolarului la produsele noastre, un alt mod de a spune că va concentra producţia în afara zonei euro, unde costurile sunt mai mici".
Reforma economică rămâne singurul mod prin care exportatorii din zona euro pot face faţă concurenţilor din Asia şi Statele Unite care beneficiază de avantaje din partea cursului de schimb, au precizat analiştii.
Reforma are nevoie totuşi de ani şi nemulţumeşte angajaţii şi politicienii care se tem de disponibilizări sau care nu împărtăşesc punctul de vedere al macro-economiştilor.
Cu ani în urmă, Uniunea Europeană a adoptat o reformă numită Agenda de la Lisabona, al cărei scop a fost stimularea competiţiei în piaţa produselor şi transformarea Europei în principala regiune economică până la sfârşitul deceniului.
Cursul euro faţă de dolar a crescut cu 17% în 12 luni, cu mai mult de 5% de la începutul anului şi este cu peste 30% mai ridicat decât nivelul de 1,17 dolari/euro, de la lansarea din 1999.
Două măsuri importante care ar putea opri aprecierea euro sau coborârea cursului pe termen scrut ar fi reducerea dobânzii de politică monetară sau o intervenţie de vânzare de euro a BCE.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
