Experţii consultaţi de Radu Soviani cred că guvernatorul a avut un mesaj de forţă şi un adresant clar: Guvernul României. "Primul adresant e evident Guvernul prin politicile bugetare salariale şi celealte care îi revin. Eu am sesizat în intervenţia Guvernatorului un fel de pedeapsă pe care ar vrea să o aplice unui Guvern care nu îşi face treaba", a declarat Dorin Ghidiu, senior broker Vanguard.
Preşedintele ARB, Radu Graţian Gheţea, crede că asistăm în momentul de faţă la un efect al pendulului, o consecinţă a creşterii monedei naţionale din vară. "A spus şi dânsul că asistăm la o revenire la un nivel mai normal al leului decât era în vară şi această revenire se face cu o depăşire a limitei dacă ne gândim la efectul pendulului leul trebuie practic să se fi oprit undeva la 3,5", a declarat Gheţea.
"Prin ce a spus printre rânduri domnul Guvernator a fost că banca centrală a ajutat de vineri încoace cursul deci în momentul în care vine cursul la 3,77 şi a ajuns la un nivel de 3,84 s-au simţit ordine pternice de vânzare de-a lungul ultimelor patru zile", a declarat şi Silvian Farmache, director pieţe de capital Credit Europe Bank.
Analiştii cred că Isărescu s-a adresat Guvernului în interviul de ieri
Publicat la 31.01.2008, 08:20:21
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
