Analiştii cred că rata inflaţiei pe 2007 va ajunge la 6,4-6,6%
Publicat la 11.12.2007, 15:28:27
Analistul financiar Radu Crăciun crede că estimările piaţei erau oricum relativ pesimiste referitor la cifra de inflaţie a lunii noiembrie. Aşteptările erau în jur de 0,8% - 0,85%, "ori în acest context sigur că inflaţia din luna noiembrie a suprins din punct de vedere al mărimii peste aşteptări. Analistul Ionuţ Dumitru spune însă că vestea nu l-a "surprins substanţial".
Cauzele care au dus la ratarea ţintei de inflaţie din acest an sunt în principal seceta şi deprecierea leului. "Efectul secetei din vară s-a prelungit, el a avut impact asupra preţurilor şi în noiembrie, nu doar în octombrie. La asta s-a adăugat deprecierea monedei naţionale", a spus Radu Crăciun. Pe de altă parte, Ionuţ Dumitru este de părere că la sfârşitul anului e posibil să avem o rată a inflaţiei chiar peste 6,5%, pentru că şi pentru luna decembrie analiştii se aşteaptă la o inflaţie ridicată.
Totodată, ei cred că BNR va majora dobânda de politică monetară în prima lună a lui 2008, în contextul unei inflaţii la sfârşitul acestui an de peste 6.4%. Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank, spune că şi înainte de apariţia cifrei de inflaţie analiştii vedeau o creştere a dobânzii de politică monetară în ianuarie de 0,5%, urmată de încă o creştere în luna februarie de 0,5%. "Ceea ce înseamnă că rata dobânzii de politică monetară va ajunge la 8,5%".
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
