Ei susţin că moneda naţională s-a depreciat în faţa celei europene pe fondul trendului regional, şi că slăbirea nu este intenţionată, cu scopul de a obţine anul viitor venituri mai mari din accize.

"BNR a reuşit  cu instrumente de piaţă, adică fără să iasă din chingile tratatului cu UE,  să păstreze o stabilitate ireală pentru această perioadă", a declarat analistul economic, Radu Limpede.

Din punct de vedere al fundamentelor economice, România nu are nevoie de un leu mai slab, cred analiştii economici. Ei mai spun că singura modalitate prin care moneda noastră ar putea slăbi în faţa euro ar fi tranzacţiile speculative.

"Nu văd cum politica de stabilitate ar putea fi sacrificată pentru un plus 2% în accizele de anul viitor", a mai precizat Limpede.

"Cred că Guvernul şi-ar dori mai multe venituri obţinute din accize dar de aici până a produce o deprecire intenţionată a cursului în acest scop cred că e o distanţă destul de mare", a completat directorul de investiţii Eureko, Radu Craciun.

Veniturile din accize vor fi oricum mai mari în 2010 faţă de acest an, pe fondul deprecierii leului faţă de valoarea medie de anul trecut.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel