Analiştii economici estimează că banca centrală a Marii Britanii, Bank of England, va păstra joi rata dobânzii de politică monetară la 5,25%. Motivul: bancherii vor aştepta să vadă dacă cele trei majorări ale dobânzii în şase luni au fost suficiente pentru a calma inflaţia, anunţă agenţia NewsIn.
Investitorii se află, totuşi, în incertitudine, după ce au fost luaţi prin surprindere luna trecută de decizia Bank of England de majorare a dobânzii cheie cu 0,25%, mai ales în contextul în care consumul intern creşte, iar presiunea asupra preţurilor se menţine ridicată.
Statisticile prezentate săptămâna aceasta arată că în Marea Britanie s-au înregistrat, în ianuarie, cele mai mari vânzări cu amănuntul din ultimii trei ani, în contextul în care marile lanţuri de magazine au urcat preţurile pentru a şaptea lună consecutiv.
Totuşi, există semnale care arată că avântul pe care producţia industrială l-a luat recent ar putea să scadă în intensitate. Astfel, statisticile prezentate, miercuri, indică o contracţie neaşteptată a producţiei industriale în decembrie 2006, iar puţini analişti se aşteaptă la o creştere a acesteia în următoarele luni.
Sursa: NewsIn
Analistii estimeaza ca Bank of England va pastra rata dobanzii la 5,25%
Publicat la 07.02.2007, 13:57:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
