Analiştii mizează pe menţinerea dobânzii de politică monetară la 10,25% pe an şi pe scăderea rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei după şedinţa BNR de marţi. Aceste măsuri ajută însă doar în cazul dobânzilor pe termen scurt, a declarat, pentru NewsIn, economistul senior al ING Bank România, Nicolae Alexandru Chidesciuc.
În opinia sa, reducerea dobânzii cheie nu ar avea nici măcar un efect psihologic în actualele condiţii iar banca centrală ar trebui să ia şi alte măsuri pentru susţinerea operaţiunilor interbancare, precum injecţiile de lichiditate pe termen mai lung, la o dobândă egală cu cea de politică monetară.
Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, apreciază că BNR va decide să nu schimbe dobânda cheie, dar ar putea scădea din nou nivelul rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei, de la 18 la 16%. Pe de altă parte, Dumitru atrage atenţia că reducerea finanţării pentru băncile din România de la băncile-mamă determină şi o diminuare a bazei de calcul pentru rezervele minime obligatorii la pasivele în valută.
Ionuţ Dumitru se aşteaptă totuşi la o primă reducere a dobânzii de politică monetară, cu un sfert de punct procentual, în prima jumătate a anului viitor. Pe de altă parte, economistul-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, susţine că deciziile băncii centrale privind dobânda cheie şi rezervele minime obligatorii vor depinde în principal de semnalul de colaborare pe care îl va primi BNR din partea guvernului. BNR a majorat dobânda de politică monetară de la 7% până la 10,25% pe an de la sfârşitul lui octombrie 2007 până la finalul lui iulie 2008.

