Directorul Grupului pentru Economie Aplicată, Liviu Voinea crede că o parte din suma ce urmează să fie primită de către România va fi folosită pentru deficit iar cealaltă parte la creşterea rezervelor. Acesta califică suma de 20 de miliarde de euro drept una realistă care ar fi putut fi mai mică dacă împrumutul se realiza mai devreme.

"Poate că în urmă cu trei, patru luni am fi avut nevoie de mai puţini bani, dar întârzierile de pe parcurs au fost un factor care a contribuit la creşterea necesarului de finanţare. În plus necesarul pe 2009 este de 10 miliarde de euro", a declarat Liviu Voinea, director GEA.

Voinea spune că cele 20 de miliarde de euro ne ajung doi ani timp în care România trebuie să implementeze reforme structurale şi speră că în acest interval va fi inclusă şi o ajustare graduală a cheltueilor. Şi analistul Aurelian Dochia crede că suma nu trebuie privită doar ca o finanţare a deficitului public.

"Această sumă are un rol important în susţinerea credibilităţii străinilor în economia românească. Unul dintre riscurile cu care ne confruntăm în 2009 nu e legat de deficitul public. În lipsa unui pachet financiar extern pericolul mare este ca încrederea să scadă atât de mult încât să facă o invevitabilă şi accentuată depreciere a monedei naţionale", este de părere Aurelian Dochia, analist economic.

Dochia avertizează cu suma nu trebuie cheltuită ci trebuie să funcţioneze ca un scut în cazul în care lucrurile merg rău.