Cauzele temperarii inflatiei sunt, ca si in lunile trecute, date de ieftinirea unor alimente si de scaderea preturilor la combustibili. Aceste ieftiniri au fost insa, partial, contracarate de efectul negativ al deprecierii leului. Deprecierea leului conduce la o scumpire a produselor, serviciilor care sunt achizitionate in euro, moneda unica europeana. “Ne asteptam la o ieftinire pentru unele grupe de alimente, precum legumele si fructele. De asemenea, in septembrie am avut si o scadere a pretului combustibililor. Pe de alta parte, deprecierea leului a avut un impact negativ imediat asupra serviciilor, precum cele de telecomunicatii”, a declarat economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, care estimeaza la 7,1% inflatia anuala in septembrie.
O prognoza si mai optimista a fost inaintata de analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu. Analistul Credit Europe Bank se asteapta la un avans cu 0,1% al inflatiei in septembrie, fata de august, respectiv un nivel de 7% al inflatiei anuale.
In august, s-a inregistrat prima ieftinire lunara, de 0,09% (august 2008, fata de iulie 2008), iar inflatia anuala s-a temperat la 8,02%, in ton cu asteptarile economistilor de pe piata financiara.
Scaderea din august a fost prima reducere lunara a preturilor de consum din ultimii doi ani. Mai exact, ultima data cand preturile au dat inapoi a fost in august 2006, cand inflatia lunara a consemnat o reducere de 0,07% (august 2006-iulie 2006). Deflatia din august vine dupa ce, in luna iulie, inflatia anuala atinsese varful ultimilor trei ani, de 9,04%. Important este sa se vada care sunt produsele, serviciile care s-au ieftinit cel mai mult. Astfel, in luna august, serviciile au fost cele care au tras in jos preturile, tarifele serviciilor inregistrand un declin de 0,9%. In acelasi timp, preturile marfurilor nealimentare au stagnat in august, in timp ce alimentele au avut un avans al preturilor de doar 0,2%. La nivel anual, situatia este, in mare parte, similara: serviciile au consemnat cel mai mic avans (6,99%), marfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,75%, in timp ce preturile produselor alimentare au urcat cu 8,79%. Serviciile s-au ieftinit, pe fondul aprecierii monedei nationale. In ceea ce priveste inflatia din aceasta perioada, deprecierea masiva a leului aduce noi presiuni. Daca, in luna septembrie, am avut parte de o apreciere a monedei nationale, care se vede in tarifele din sectorul comunicatiilor (telefonie), in lunile urmatoare am putea asista la o noua inflamare a preturilor, tocmai din acest motiv.

