Bursele americane vor inregistra cresteri in a doua parte a anului 2008, iar emisiunile sustinute de obligatiuni de catre companii indica faptul ca economia Statelor Unite are o baza solida, a declarat un manager de fonduri din cadrul Evergreen Investments, citat de Reuters.

Turbulentele din sectorul ipotecar cu grad mare de risc si criza creditelor declansata de acestea au dus, in 2007, la pierderi de miliarde de dolari pentru marile companii financiare. In timp ce criza americana din piata imobiliara si din sectorul creditelor a tulburat pietele financiare la nivel mondial, indicele bursier Nasdaq a crescut cu peste 12% in acest an, indicele Dow a urcat cu 10% si indicele Standard &Poor’s 500 a inregistrat o crestere de aproape 7%.

“Suntem la inceputul unei cresteri care se inregistreaza la sfarsit de an. Cred ca pietele financiare si cele de capital vor avea o evolutie pozitiva la anul”, a declarat Margaret Patel, manager de portofoliu de la Evergreen Investments, din Boston, cu ocazia summitului Reuters Investment Outlook 2008.

Obligatiunile s-au apreciat cel mai mult in ultimii trei ani, dupa ce investitorii au considerat ca Rezerva Federala face prea putin pentru a evita o posibila criza economica sau pentru a diminua cresterile subite din sectorul de imprumuturi, care au contaminat pietele creditelor, incepand cu luna iulie, informeaza Bloomberg.

Vanzarile de obligatiuni ale companiilor americane, care dispun de rating investitional, au depasit, saptamana trecuta, un record anual, ajungand la 944,5 miliarde dolari, fata de 936,6 miliarde dolari in intregul an 2006, potrivit statisticilor Thomson Financial, informeaza Reuters.