Panica i-a atins în ultimele zile pe mai toţi românii care au credite la bănci. Cine resimte însă, cu adevărat, creşterea ratelor dobânzii pe segmentul interbancar?

"Aceia care au credite pe baza dobânzii variabile sau pe dobândă variabilă indexată, cu indicatori interbancari ROBOR, EURIBOR şi la 3-6 luni trebuie recalculate. Aceştia vor avea dobânzi în creştere", a declarat Raluca Dobre, analist Ipoteci Direct.

Dobânzile s-au scumpit în special pentru cei care au credite în lei.

"Sunt foarte puţine creditele contractate în lei şi nu pot fi influenţate în mare măsură de volatilitatea ROBOR, pentru că acest procent al creditelor în lei e sub 10 la sută din total", a precizat Traian Stancu, director al Departamentului Juridic Kiwi Finance.

Pentru a atenua efectele negative ale creşterii dobânzilor, Piraeus Bank va calcula dobânda ROBOR la nivelul de 15.97%, stabilit pe 16 octombrie. Măsura este valabilă 3 luni şi se aplică persoanelor fizice şi celor juridice care au luat împrumuturi în moneda naţională. Analiştii cred că va urma un val de anunţuri asemănătoare din partea băncilor.


"Aşteptăm în zilele următoare şi reacţii ale altor bănci la această comunicare a guvernatorului BNR", a mai adăugat Traian Stancu.