UniCredit estimează că economia României va trece printr-o recesiune tehnică în această iarnă – cu scăderi ale PIB în T4 din 2022 şi T1 din 2023 -, ca urmare a scăderii consumului privat, urmată de o recuperare în a doua jumătate a anului.
Evoluţia este una similară celei din regiune şi din zona euro, unde banca italiană aşteaptă o recesiune în acelaşi interval.
Creşterea economică a României ar urma să încetinească abrupt, de la 5,1% în 2021 şi 4,7% în 2022 la 1,3%. Salariile reale (ajustate cu inflaţia), sunt aşteptate să scadă şi în acest an, cu 2%, după un declin de 1,3% în 2022, astfel că va scădea puterea de cumpărare a populaţiei.
”Marele obstacol pentru încasarea unor fonduri suplimentare din PNRR o reprezintă reforma pensiilor. Cu patru rânduri de alegeri care se conturează în 2024, guvernul român trebuie să reformeze pensiile speciale, în pofida faptului că beneficiarii acestora sunt în mod copleşitor votanţi ai Partidului Social Democrat (PSD) şi ai Partidului Naţional Liberal (PNL)”, arată economiştii Dan Bucşa (şef pentru regiunea ECE) şi Mihai Jugravu (UniCredit România), citaţi de .


