Una dintre cele mai slabe săptămâni ale Bursei de Valori Bucuresti, din punct de vedere al lichidităţii. Media săptămânii a fost de circa 26 de milioane de lei, la aproximativ jumatate din ceea ce s-a realizat în ultimele săptămâni. Dealtfel, joi, s-a realizat a 4–a cea mai slabă zi din acest punct de vedere din întreg anul, cu doar puţin peste 20 de milioane de lei.
Toţi indicii BVB au încheiat săptămâna pe roşu, însă sectorul financiar a fost încă o dată cel mai afectat. În timp ce Indicii BET, BET-C şi ROTX au încheiat săptămâna cu pierderi de puţin peste 1 procent, indicele BET-FI a pierdut în cele 5 zile de tranzacţionare 3,61%.





