money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Analiză la Ministerul Proiectelor Europene cu privire la măsuri pentru creşterea absorbţiei fondurilor din perioada 2014-2020 / Rata de absorbţie, la început de aprilie, 58%, iar fondurile mai pot fi atrase până în decembrie 2023

Publicat la 15.04.2022, 18:45:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Analiză la Ministerul Proiectelor Europene cu privire la măsuri pentru creşterea absorbţiei fondurilor din perioada 2014-2020 / Rata de absorbţie, la început de aprilie, 58%, iar fondurile mai pot fi atrase până în decembrie 2023

”Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş, a analizat, astăzi, împreună cu şefii autorităţilor de management, măsuri pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurile europene, în vederea evitării riscului de dezangajare automată a fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014-2020”, a transmis, vineri seară, Ministerul Proiectelor Europene.  

Sursa citată a precizat că discuţia a avut loc în contextul în care rata de absorbţie a fondurilor europene era de 58%, la începutul lunii aprilie, iar fondurile alocate mai pot fi atrase până în decembrie 2023.  

”Tot astăzi, ministrul Marcel Boloş a discutat cu reprezentanţii Autorităţilor de Management şi Organismelor Intermediare din subordinea acestora măsuri pentru ajustarea preţurilor în cadrul contractelor în curs de implementare, pentru a debloca implementarea proiectelor, au mai transmis reprezentanţii ministerului.  

La reuniune au participat şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, respectiv ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite