money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Analiză: Vara va topi profiturile băncilor

Publicat la 10.08.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Analiză: Vara va topi profiturile băncilor

În primele trei luni din 2009, băncile au înregistrat o pierdere de 50 milioane de euro, în timp ce, în intervalul aprilie-iunie, câştigul raportat a fost de peste 70 milioane de euro.

Din punct de vedere al structurii profiturilor băncilor, cea mai mare parte din câştigul acestora, în primul semestru al anului, este formată din activităţile de trading, adică operaţiuni pe piaţa valutară sau cu titluri de stat.

"Veniturile obţinute din activităţile de trading vor scădea, deoarece Ministerul de Finanţe nu mai este dispus să emită titlu­ri de stat către bănci şi caută alte surse de finanţare a deficitului bugetar. Finalul anului va aduce profituri spre zero pentru băncile locale", a explicat Adrian Mitroi, secretarul general al Asociaţiei Chartered Financial Analyst (CFA) România.

Analiştii se aşteaptă ca profitabilitatea sistemului bancar local să scadă, dar spun că băncile nu vor ajunge pe pierdere la finele anului, întrucât sunt bine capitalizate, adică au la dispoziţie suficiente fonduri pentru a genera profituri.

"Cele mai mari bănci din România au şanse să obţină profit şi în al treilea trimestru al anului, însă, la nivelul sistemului bancar, probabil se vor anunţa pierderi. Băncile trebuie să devină mai transparente în ceea ce privește împrumuturile neperformante. Instituţiile de creditare încearcă să amâne împrumuturile neperformante prin refinanţare sau prin faptul că închid ochii la întârzierile la plată în cazul unor companii mari", a declarat analistul economic Radu Limpede.

Acesta consideră că băncile pot oferi facilităţi pentru clienţi, dar care, în cazul economiei reale, acestea se pot traduce prin amânarea unui faliment iminent, și asta pentru că statul a fost generator de blocaj financiar, întrucât nu și-a plătit datoriile către firme. “Băncile s-au orientat și au lansat produse de scontare a creanþelor de la stat, pentru a crea lichiditate clienþilor”, a explicat Limpede.

Rezultatele care vor fi raportate de bănci la finele lunii septembrie vor continua să fie afectate de evoluţia creditelor neperformante şi a provizioanelor. În anii trecuţi, primul şi ultimul trimestru erau cele mai bune din punct de vedere al veniturilor bancare. "Potrivit bancherilor, în lunile iunie şi iulie, creşterea împrumuturilor neperformante s-a mai temperat, însă nu se ştie cum vor arăta lunile august şi septembrie pentru bănci. Lunile de vară nu sunt, de obicei, foarte bune în sensul de generare a veniturilor, deoarece companiile merg cu motoarele încetinite", a declarat Adriana Marin, directorul Departamentului de analiză al UniCredit CAIB Securities România.

Valentin Miron, preşedintele VMB Partners, spune că, din punct de vedere al creditelor deja acordate, băncile pot avea profit operaţional şi în intervalul iulie-septembrie, însă acest lucru nu înseamnă automat că şi rezultatul total al exerciţiului financiar va fi pozitiv.

În primele cinci luni ale acestui an, sectorul bancar a înregistrat pierderi de 54 milioane de euro, dar a reuşit să revină pe un plus de 22 milioane de euro, într-o singură lună. În condiţiile în care rezultatele anunţate de primele cinci bănci arată un câştig total de peste 300 milioane de euro, este de aşteptat ca mai mulţi jucători să raporteze pierderi la finele primului semestru.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite