,,Marja de profit a unui operator de turism este de 7-8%, iar dacă într-o negociere directă între un agent şi un cetăţean preţul scade sub această marjă, e clar că ceva e în neregulă. Nu mă refer la reducerile afişate în catalogul agenţiei, reduceri datorate în mare parte hotelierilor, ci la negocierea directă dintre un angajat şi cetăţean. Circa 20% dintre turiştii români sunt avizaţi, cunosc legislaţia, dar există, în piaţă, o serie de agenţii care nu o respectă. Cei care întâmpină probleme pe parcursul vacanţei trebuie să acţioneze imediat, să reclame în scris la recepţia hotelului pentru a avea dovada că serviciul promis nu a fost în concordanţă cu realitatea. E preferabil să existe un dialog cu agenţia, atunci când un serviciu nu a avut calitatea stipulată în contract, decât să se piardă bani pe avocaţi', a precizat Dragoş Anastasiu.
Conform Eurobarometrului Flash 333 cu privire la 'Drepturile consumatorilor în România', cerut de Comisia Europeană prin Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori, 43% dintre români spun că-şi cunosc drepturile când pachetul de vacanţă este diferit de ceea ce era promis în broşură şi 72% doresc să primească mai multe informaţii referitoare la aceste drepturi.
În 2011, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au fost înregistrate 376 de reclamaţii privind activitatea transportatorilor aerieni, 74% dintre acestea vizând compania Blue Air şi 23% operatorul Wizz Air, fiind aplicate 29 de sancţiuni.
,,ANPC pare să tragă numai în operatorii locali, Wizz Air neavând niciun sediu pe teritoriul României. Noi primim, lunar, 15-20 de reclamaţii, majoritatea de la cetăţeni străini care sunt mai vioi în ceea ce priveşte respectarea 100% a drepturilor lor. În condiţiile în care transportăm lunar 120.000 de pasageri, numărul reclamaţiilor este rezonabil, cu atât mai mult cu cât numai jumătate se dovedesc reale. După primele şase luni din 2012 avem un profit de circa un milion de euro, ceea ce dovedeşte şi încrederea pe care o au în noi pasagerii, iar destinaţiile noastre rămân atrăgătoare pentru tot mai mulţi români', a declarat pentru AGERPRES Adrian Ionaşcu, director general adjunct al Blue Air.
În ceea ce priveşte sectorul agenţiilor de turism, în 2011, au intrat în insolvenţă trei agenţii membre ale ANAT, iar în 2012, circa 10 agenţii. Numărul real al insolvenţelor se va cunoaşte, însă, în septembrie.
,,În România, ne confruntăm cu multe probleme legate de societăţile de asigurări, ceea ce este în detrimentul consumatorilor. Din cauza pierderilor suferite, dar şi a neseriozităţii unor societăţi, companiile de asigurări impun o franciză de până la 80%, ceea ce face ca plafonul maxim de care se pot bucura clienţii unei agenţii de turism aflate în insolvenţă să fie nesemnificativ. Conform legii, o agenţie de turism poate despăgubi clienţii cu maximum 50.000 de dolari (40.000 de euro), iar dacă franciza este de 80%, întregul grup de clienţi mai poate primi 8.000 de euro, indiferent de numărul lor', a precizat Dragoş Anastasiu.
Masa rotundă cu tema 'Călătorind în Uniunea Europeană. Dialog despre drepturile consumatorilor', organizată joi la Bucureşti în cadrul Campaniei Uniunii Europene pentru informarea consumatorilor din România - 'E dreptul tău! Acţionează!' a scos în evidenţă o serie de probleme în ceea ce priveşte cooperarea cetăţeanului cu agenţii economici, din ţară, dar şi din alte state membre ale UE.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.