ANAT: Hotelierii români vor câştiguri mari pe termen scurt
Publicat la 22.04.2007, 12:02:30
Proprietarii de hoteluri de pe litoralul românesc nu au o strategie care să le perimită o dezvoltare pe termen lung, ci preferă să practice tarife mari în perioade scurte, a declarat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Traian Bădulescu.
'Din păcate, sunt mulţi proprietari de hoteluri care nu se pricep în acest domeniu şi nici nu şi-au angajat oameni care să ştie să facă turism. Ei privesc turismul ca pe o afacere pe termen scurt şi mediu. Preferă să ţină hotelurile deschise două - trei luni pe an şi să practice tarife mai mari. Nu au o strategie bine pusă la punct', a declarat Bădulescu.
'Litoralul nu înseamnă doar plajă. Trebuie să existe şi alte modalităţi de distracţie, pentru a atrage turiştii', a adăugat oficialul ANAT. Datele ANAT arată că turismul bulgar se bazează în proporţie de 90% pe turiştii străini şi doar 10 % pe cei autohtoni, în timp ce în România procentele sunt exact invers.
În opinia lui, hotelierii români să înveţe de la cei bulgari cum să atragă mai mulţi turişti străini. Comparativ cu Bulgaria, care are câteva sute de hoteluri care oferă pachete complete (all inclusive), pe litoralul românesc există doar patru astfel de locaţii, dintre care trei s-au deschis abia în acest an.
'Probabil că aici este şi vina privatizărilor. Hotelierii acuză faptul că nu pot oferi pachete all inclusive deoarece, în multe cazuri, plajele sau restaurantele au alţi proprietari', a explicat Bădulescu.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
