”Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă, în urma consultărilor touroperatorilor specializaţi şi a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanţei de Rusalii, peste 60.000 de turişti. Cifra este mult mai mare comparativ cu minivacanţa de Rusalii de anul trecut, când pe litoral au fost doar 10.000 de turişti, în contextul unui 2021 dominat încă de restricţii şi de temeri”, arată ANAT.
La acest aflux de turişti a contribuit mult eliminarea totală a restricţiilor, litoralul românesc redevenind o destinaţie dedicată distracţiei, evenimentelor, festivalurilor.
”Minivacanţa de Rusalii reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc şi marchează, practic, deschiderea sezonului estival”, spun reprezentanţii ANAT.
Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 10 – 13 iunie, circa 150 de milioane de lei. Cele mai aglomerate staţiuni au fost Mamaia – Mamaia-Nord, Eforie Nord, Venus şi, fireşte, Vama Veche.


