Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA) alocă două milioane de lei pentru informarea fermierilor în 2007, aproape dublu faţă de anul precedent, principalele campanii de promovare fiind legate de metodologia de accesare a fondurilor europene şi de bunele practici agricole,
Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă ( ANCA) va realiza campanii de informare pentru fermieri în limita sumei de două milioane de lei, dintr-un buget total de 4,4 milioane de lei alocat pentru 2007, potrivit informaţiilor furnizate marţi agenţiei NewsIn de către instituţie.
Principale campanii programate pentru 2007, urmăresc informarea fermierilor cu privire la condiţiile de accesare a fondurilor europene, fie că este vorba despre plăţi directe pe suprafaţă, fie despre fonduri care se pot solicita pentru investiţii agricole.
De asemenea, fermierii vor afla care sunt bunele practici agricole şi de mediu pe care sunt obligaţi să le respecte pentru a putea solicita sprijin financiar din bani europeni sau de la bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ( MAPDR). În egală măsură, fermierii vor fi informaţi care sunt avantajele de care vor beneficia dacă se asociază în grupuri de producători.


