Anchetă în fotbalul românesc: FRF vrea banii pe transferuri
Publicat la 18.01.2008, 10:02:11
Potrivit DNA, aceştia sunt cercetaţi pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul total fiind de 12 milioane de euro.
Federatia Romana de Fortbal se va constitui în parte civilă pentru a recupera prejudiciul produs de transferurile cercetate de DNA. Decizia a fost anunţată de Florin Prunea, unul dintre conducătorii instituţiei.
Directorul executiv, Ionut Lupescu, susţine că suma care ar fi revenit Federaţiei este mai mare de 600 de mii de euro, cum este specificat în ancheta DNA. Preşedinţii de club şi impresarii din fotbalul românesc invinuiţi pentru evaziune fiscală resping acuzaţiile care li se aduc. Patronul clubului Rapid, George Copos, consideră că gruparea pe care o conduce nu poate fi implicată în acest scandal şi susţine că are acte cu care sa demonstreze acest lucru.
Impresarul Victor Becali s-a limitat la a spune ca este la dispoziţia anchetatorilor. "Nu am nimic de ascuns", a adaugat agentul de jucători. Fostul preşedinte al Oţelului Galaţi, Mihai Stoica, aşteaptă să i se aducă la cunoştinţă acuzaţiile pe cale oficială.
Nu au întârziat nici reacţiile din partea cluburilor neimplicate în acest scandal. Nu ne temem ca am putea intra în atenţia autorităţilor susţine Gheorghe Chivorchian, director executiv la Politehnica Timişoara.
Directia Nationala Anticoruptie a deschis dosare de urmărire penală pentru 10 actuali sau foşti conducători de club şi impresari din fotbalul românesc. Potrivit unui comunicat al DNA, aceştia sunt cercetaţi pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Sunt vizate o serie de 17 transferuri efectuate în perioada 1999-2005, din Liga I.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
