Justiţia belgiană a deschis o anchetă împotriva soţiei şefului diplomaţiei Karel De Gucht, bănuită că a profitat de faptul că a avut acces la informaţii confidenţiale pentru a vinde acţiuni Fortis chiar înainte de prăbuşirea titlurilor acestei bănci, relatează sâmbătă presa belgiană.

Soţia ministrului afacerilor externe, Mireille Schreurs, a vândut un pachet de 2.000 de acţiuni Fortis vineri, 3 octombrie, la preţul de circa 5 euro acţiunea, cu câteva ore înainte ca guvernul să anunţe falimentul băncii. Acţiunile Fortis s-au prăbuşit după aceea şi nu mai valorează decât circa un euro.

Ministrul De Guht a negat că ar avea vreo implicare, explicând că soţia sa a vândut cele 2.000 de acţiuni Fortis din proprie iniţiativă. "Eu nu am vândut acţiuni Fortis, nici nu am dat niciun fel de informaţii" referitoare la bancă, a declarat săptămâna trecută şeful diplomaţiei.

În pofida acestei dezminţiri, Comisia pentru bănci, finanţe şi asigurări (CBFA), organismul de control însărcinat să facă verificări în astfel de cazuri, a deschis luni o anchetă, după ce primise o plângere anonimă care îl viza pe De Gucht.

Parchetul general din Gand a deschis, la rândul său, vineri o anchetă care o vizează direct pe soţia ministrului, ca urmare a unei plângeri depuse de partidul de extremă-dreaptă Vlaams Belang, a relatat sâmbătă cotidianul flamand De Tijd, care citează un purtător de cuvânt al Parchetului.

Sursa: NewsIn