Este ca şi cum ai avea o fabrică ce poate produce o sută de cutii de conserve şi promiţi lumii că vei livra o mie. Nu se poate decât dacă transformi fabrica fundamental. Şi, să fim serioşi, toţi candidaţii cât de cât responsabili ştiu acest lucru. Ştiu că, dacă mecanismul de funcţionare a ţării (modelul de business) rămâne neschimbat, nicio promisiune nu are acoperire.
Datele problemei care definesc astăzi acest model economic ar trebui să stea scrise pe pereţii fiecărui sediu de campanie, pentru că doar promisiunile care pornesc din această realitate au acoperire.
În primul rând, sursele care ar trebui să asigure banii pentru acoperirea promisiunilor. Bugetul de stat are una dintre cele mai slabe performanţe europene la capitolul încasări ca procent din produsul intern brut. Anul trecut a fost în jur de 31% dintr-un produs intern brut în creştere, anul acesta a scăzut şi procentul, şi baza de raportare. Cu alte cuvinte, veniturile bugetului sunt cu mult mai mici, în timp ce nu s-a întâmplat mare lucru cu cheltuielile. Simplist vorbind, marea familie numită România a pierdut o grămadă de bani, dar ar vrea să cheltuiască în acelaşi ritm. Pe termen scurt, consecinţa se numeşte explozie de deficit, pe termen lung se numeşte iresponsabilitate şi incapacitate de plată. Pentru o companie, modelul de business după care se ghidează acum ţara e echivalent cu falimentul. Şi asta nu e tot.
O treime din tot ce intră în conturi se evaporă imediat sub forma salariilor, adică aproximativ 30 de milioane de euro zilnic. Dacă România ar fi un imens institut de cercetare care ar livra performanţă, n-ar fi nicio problemă cu aceste cifre. Dar e doar un prestator de servicii proaste. Din nou, modelul de business e nefuncţional, pentru că are nevoie de resurse enorme şi nu generează valoare adăugată. Singurul lucru bun până acum este că, fără consumul administraţiei - care a crescut - scăderea economică a României ar fi fost mai dramatică. Modelul veniturilor trebuie, obligatoriu, reformat. Fie că este vorba despre majorări de taxe, fie că este vorba despre economia subterană, de noi zone de impozitare sau de alte metode, nivelul de taxare în România va creşte, pentru că încasările trebuie să crească în termeni absoluţi şi procentuali. Oricine ar susţine altceva ar trebui să aibă o problemă de credibilitate. În spaţiul cheltuielilor, exemplul sistemului de sănătate e un studiu de caz general valabil. În ultimii ani, bugetul alocat pentru finanţarea spitalelor, medicamentelor, analizelor, medicilor şi aşa mai departe s-a dublat, ca procent din PIB. Pe măsură ce banii pompaţi în sistem au fost mai mulţi, serviciile au fost mai proaste, starea de sănătate a populaţiei e mai gravă, se înmulţesc cazurile de malpraxis şi creşte blocajul în relaţia cu furnizorii din zona privată. Este acesta un paradox? Nu, dacă admitem că nu eficienţa şi performanţa au stat la baza funcţionării. Iată o altă caracteristică a modelului de business care e imposibil de păstrat pe termen lung: cu cât cheltuim mai mult, cu atât avem rezultate mai proaste. Replica poate fi descoperită în sistemul de pensii, în educaţie, în toate zonele critice în care e implicat statul.
Sănătatea, educaţia şi asigurările sociale, trei surse majore de risipă de bani - acei bani care sunt din ce în ce mai puţini -, n-au cum să funcţioneze în continuare. Oricine ar susţine altceva ar trebui să aibă o problemă, fie cu capacitatea de înţelegere, fie cu onestitatea. Indiferent de vorbele care se vor rosti în următoarea lună, viitorul preşedinte va prezida o “corporaţie” la limita falimentului. Orice promisiune vine pe acest fundal şi ar trebui evaluată în legătură cu acest fundal. Singura şansă a României e să-şi reinventeze modelul de business. Va fi un proces dureros. Oricine susţine altceva nu are ce căuta în postul de preşedinte.
> Andreea Roşca este director business press în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presa scrisă din 1992. A fost redactor-şef la săptămânalul Capital şi a condus agenţia de presă NewsIn.
