Exista situatii in care pierderile sunt semnul unei afaceri proaste sau prost conduse si altele in care pierderile sunt deliberate, pentru a evita plata impozitelor. In aceeasi masura, este probabil ca cel putin o treime dintre companii (dupa unele estimari, in jur de 200.000) se afl a “in adormire”, adica nu mai functioneaza, dar nu au fost nici inchise. Cert este ca, mai ales in situatii de criza, o decizie relativ buna acum valoreaza mult mai mult decat o solutie perfecta in viitor. Cu alte cuvinte, viteza de reactie trece pe primul plan, pentru ca, oricat de imperfect ar fi planul, costurile amanarii deciziei sunt infi nit mai mari. Confuzia, adica lipsa de claritate care caracterizeaza discursul Guvernului in alt subiect, cel al oamenilor si al salariilor din administratie, este, astfel, greu de inteles. Ne aflam in situatia foarte simpla in care salariile publice inseamna 8% din Produsul Intern Brut (daca veniturile bugetului reprezinta, in mare, 32% din PIB, inseamna ca un sfert din venituri este folosit pentru plata salariilor), numarul celor angajati in domeniu a crescut necontrolat, doua treimi din venituri sunt in afara salariului de baza, iar numarul sporurilor se apropie de cifra 70.
Suficient de multe argumente pentru o reformare rapida si transparenta a sistemului. Daca acestea nu sunt, totusi, suficiente motive pentru o reactie rapida, economia mai ofera cateva altele. In termeni seci, lucrurile arata cam asa: cifra de afaceri in comert, industrie si servicii a scazut cu pana la 18%, productivitatea cu 8,5%, numarul comenzilor noi este cu 35% mai mic, preturile productiei industriale cresc cu 7%, iar costul fortei de munca este in acest an cu 18% mai mare decat in 2008. Veniturile bugetului scad cu cel putin cinci miliarde euro si, fara resurse pentru investitii publice, Romania va trece printr-un an de scadere grava. Nu vom avea un plan perfect. Asa cum s-a constatat, natiuni mult mai avansate fac greseli mai mari: primul plan de salvare al Statelor Unite a costat cateva sute de miliarde de dolari si-a atins obiectivele. Din nefericire, Romania aproape ca nu are vreun plan. Impozitul forfetar este o masura, nu un plan. Cateva lucruri esentiale ar putea face parte dintr-o discutie strategica: o legislatie a muncii care sa dea voie companiilor sa se adapteze rapid la schimbarile din piata, sa-si angajeze cei mai buni oameni si sa renunte la cei slabi. Un set de legi care sa permita iesirea rapida din piata a companiilor care ajung in situatia de faliment ar simplifi ca si curata mediul. Un sistem mai transparent si mai robust de taxe si contributii ar putea elibera timp si resurse pentru administratie si companii, in aceeasi masura. O decizie clara si coerenta privind sprijinul public pentru economie, prin proiecte de investitii si mecanisme de incurajare si cofi nantare pentru companii, ar compensa partial efectele crizei. O reformare a sistemului de sanatate si a celui de educatie ar putea reduce presiunea asupra a doua capitole importante din buget. Niciuna dintre aceste directii nu este noua. Importanta este combinatia de efecte pe care un plan coordonat si coerent o poate genera in mai multe directii. Cum orice plan are nevoie de cel putin sase luni pentru a produce efecte, viteza de actiune ramane, totusi, cruciala.
Andreea Rosca, director publicatii business Realitatea-Catavencu
