"Primul semestru a fost unul foarte activ, s-au facut foarte multe tranzacţii, chiar în comparaţie cu zona mai largă. Ceea ce este îngrijorător este tendinţa. De la 30 iunie nu prea s-a mai făcut nimic. Jumătatea anului a coincis şi cu un maxim istoric si pe BVB, ajungându-se la o capitalizare în jurul a 37 miliarde, iar astăzi probabil că este sub 10 miliarde. Tendinţa este o mare problemă. În momentul de faţă toate fondurile de investiţii, toţi investitorii strategici, chiar şi cei mici îşi amână investiţiile pe termen nedefinit", a declarat Andrei Diaconescu, partener Capital Partner.
Andrei Diaconescu crede că propunerea de lansare a bondurilor corporatiste făcută de preşedintele BVB, Stere Farmache este o idee bună, dar absolut nefezabilă.
"Tradiţional bondurile se situează la mijloc ca grad de risc între equity, între capitaluri proprii şi finanţarea tradiţională, bancară care este garantată. În momentul de faţă interesul pentru bursă este zero. De ce ne-am închipui că ar exista pentru bonduri? Mi-e greu să văd cum a putea funcţiona", a mai adăugat Andrei Diaconescu.

