money.ro
ActualitateIorga Vlad

Andronescu: Bugetul Educaţiei are 2.000 de amendamente

Publicat la 29.01.2013, 12:31:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Andronescu: Bugetul Educaţiei are 2.000 de amendamente

"Bugetul Educaţiei are 2.000 de amendamente, sperăm să găsim o forumulă să le discutăm în bloc. Marea parte se referă la sume alocate şcolilor din colegiile senatorilor şi deputaţilor", a spus Ecaterina Andronescu.

Ea a precizat că va propune Ministerului Educaţiei Naţionale să preia în bloc aceste amendamente şi să încerce să rezolve cu prioritate capitolele bugetare cu aceste destinaţii.

Andronescu a mai spus că bugetul Cercetării înregistrează o creştere semnificativă, fiind aproape dublu faţă de anul trecut.

"Bugetul Cercetării, unde avem o creştere semnificativă, s-a dublat. În proiectul de buget, dublarea se leagă de faptul că avem în derulare laserul de la Măgurele", a precizat Andronescu.

După discuţiile privind bugetul Educaţiei pentru 2013, la Comisie va fi analizat bugetul pentru Tineret şi Sport.

Potrivit Ecaterinei Andronescu, la Educaţie au crescut de patru ori fondurile dedicate prefinanţării proiectelor europene.

"De asemenea, sunt acoperiri pentru capitolele care privesc salariilor cadelor didactice şi ale cercetătorilor", a spus Andronescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite